Plante si flori pe cale de disparitie

Bujorul de munte

 Smârdarul sau Bujorul de munte este o planta originară din Balcani. În România se găsește în Carpați.
         Bujorul de munte crește spontan în tufe pitice în zona alpină. Fiind o plantă care crește în condiții climaterice și de relief foarte specifice, el nu tolerează transplantări, lucru care face imposibilă introducerea acestuia în grădini. Frumusețea florilor  sale   care emană un miros și o aromă asemănatoare visinelor  și care apar de obicei pe la sfârșitul lunii iunie și la începutul lunii iulie, și raritatea sa, face ca bujorul de munte să fie o plantă ocrotită și protejată ca atare în perimetrul Parcului Național Bucegi.Bujorul de munte este peren și își păstrează frunzele verzi tot timpul anului.


  
Sangele voinicului
Sângele voinicului (Nigritella rubra) este o plantă din familia Orchidaceae. Are tulpina dreaptă, înaltă de 8-14 cm. Frunzele sunt numeroase și înguste, alungite, îndreptate spre cer. Florile sunt mici și numeroase, strânse la vârful tulpinii într-un ghem oval. Florile au culoarea roșie-purpurie întunecată, cu miros plăcut de vanilie. Rădăcina este formată din tubercule spintecate. Înflorește în luna iunie și august. În România se găsește foarte rar, în munții Carpați în nord-est și la sud.

Rodiul
   Rodiul (Punica granatum) este un arbore mic sau arbust foios de înălțime până la 5–8 m. Acesta crește pe o arie care se întinde din Iran până la Munții Himalaya în India de nord și este cultivat și naturalizat în întreaga regiune mediteraneană inclusiv în Caucaz din vremuri antice. Este cultivat pe scară largă în Iran, India, zonele uscate din Sud-Estul Asiei, Malaya, Indiile Orientale, și Africa tropicală. Frunzele sunt lucioase, înguste-alungite, întregi,.Florile sunt roșii-deschis cu patru sau cinci petale.
          Genul Punica este reprezentat de doar două specii.
•      Punica granatum: este specia cea mai cunoscută, înaltă de până la 2-4 m, cu frunze caduce lanceolate si nu foarte mari, de o culoare verde lucitor, cu flori mari solitare sau reunite în grupuri la extremitatea ramurilor, de un roșu viu, cu varietăți de flori simple sau duble, ce pot fi de culoare roșie, roz sau albă  ; înflorește în iunie-august și dă fructe comestibile de un gust acru.
•      Punica protopunica: este o specie aproape necunoscută, în pericol de extincție, din care supraviețuiesc câteva exemplare în insula Socotra din Oceanul Indian . Se prezintă ca un arbust de circa 3-5 m, cu flori de un roșu strălucitor și fructe care își schimbă culoarea din verde în roșu închis, ajunse la maturitate. Fructele sunt mai mici și mai puțin dulci.   Rodierul este o plantă rezistentă la secetă, și poate fi cultivată în regiuni uscate cu climă mediteraneană (cu ierni ploioase) sau în regiuni cu veri ploioase. În regiunile mai umede, rodierii riscă putrezirea rădăcinilor din cauza unor boli datorate unor ciuperci. Sunt plante tolerante la îngheț moderat, până la −10 °C.
  Rodierul este originar din Persia (Iran) și se cultivă în Asia Centrală, Georgia, Armenia, Azerbaijan și regiunea Mediteranei de câteva milenii.
    
Magnolia
  Magnolia este un gen de plante care aparține familiei Magnoliaceae. Genul Magnolia este orginar din Asia, America de Nord și America Centrală și cuprinde circa 77 de specii de arbori sau arbuști. Frunzele sunt simple cu marginea întreagă sau rar-lobată, ovale. Florile sunt mari, de culoare roz, alb, purpur, albastru sau verzi-gălbui. Fructul este compus, în formă de con.

Ciubotica cucului
           Ciuboţica-cucului este o plantă mica, de aproximativ 10-30 cm înălţime. Acesta creşte în poieni şi luminişuri, fâneţe, dar şi în regiunile muntoase. În pământ are un rizom foarte mic, din care cresc rădăcinuţe scurte şi grosuţe. Rizomul se termină într-un boboc care înfloreşte în timpul sezonului de primăvară. Ciuboţica-cucului înfloreste în luna mai, iar florile au o culoare galben-aurie şi răspândesc un miros foarte plăcut. De la această plantă sunt folosite: rădăcinile, florile şi uneori frunzele.